EU Project Innovation Centre, membru al rețelei Enterprise Europe Network China, în parteneriat cu Uniunea Centrelor de Inovare și Tehnologie din Rusia, Camera de Comerț Flandra-China, Centrul German Aerospațial și susținut de Comisia Europeană, parteneri oficiali din statele membre ale UE, autorități centrale și locale chineze organizează “Targul de Cooperare în Afaceri și Tehnologie UE-China, ed.XII”, în perioada 24-31 octombrie 2017, în orașele Chengdu (24 – 27 Oct. 2017) și Qingdao (29 – 31 Oct. 2017) , China.

Târgul a fost organizat pentru 11 ediții consecutive, atrăgând în total 5720 de companii chineze și 3120 de companii europene.

Ediția din acest an va aduna 1.500 de reprezentanți, până în prezent cumulând peste 200 de companii  care urmăresc dezvoltarea de noi  parteneriate.

Evenimentul este deschis tuturor grupurilor de actori:

  • IMM-uri,
  • Clustere,
  • Asociații de afaceri,
  • Universități și, instituții de cercetare și dezvoltare
  • Experți în domeniul cooperării UE-China,
  • Organisme guvernamentale din vestul Chinei,
  • Experți și partener din UE (inclusiv ai rețelei Enterprise Europe Network)

Participarea la eveniment presupune înregistrarea pe platforma de brokeraj dedicată evenimentului, pasul următor constă în completarea unui profil al firmei care conține o descriere, precum și informații referitoare la cererea și/sau oferta Dumneavoastră. Înregistrarea este deschisă până la data de 18 octombrie 2017, iar programarea de întâlniri se face în perioada 4-19 octombrie 2017.

Invitați de rang înalt: Dl.Milos Zeman Presedintele Republicii Cehe, Dna. Carmen Cano – Șef adjunct al Delegației UE în China, Dna. Xiu Xiaoping – Director general adjunct al Centrului de Dezvoltare a Industriei de Inaltă Tehnologie, Ministerul Științei și Tehnologiei China, Dl. Qumu Shiha – Vice Guvernator al Provinciei Sichuan

Focus

-Inovarea și acțiuni de dezvoltare a antreprenoriatului susținute de guvernul chinez
-Noi inovații și tendințe tehnologice de ultimă generație
-Întâlniri bilaterale de afaceri  prestabilite, de 30 de minute
-Schimb de informații cu experții din cadrul evenimentului, oameni de știință și de afaceri

De ce să participați

-Profitați de oportunitățile de a beneficia de politicile preferențiale oferite de guvernul chinez pentru a începe o afacere pe piața chineză
-Vă puteți întalni cu potențiali parteneri de afaceri în întâlniri individuale pre-programate
-Aflați despre inovațiile și tendințele pieței
-Vă prezentați cele mai favorabile proiecte și produse
-Obțineți oportunități de investiții
-Inițiați contacte pentru viitoare cooperări transfrontaliere

Sectoare principale

-Cleantech, protecția mediului
-Bio-farmacie și bio-tehnologie
-Agricultura modernă
-Turism
-ITC
-Cercetare-inovare
-Inovare și spirit antreprenorial
-Aviație generală, spațială și aerospațială
-Industria maritimă

Taxa de înregistrare este de 100 EURO/persoană, fiind nerambursabilă. În plus, participanții vor suport costurile de deplasare și cazare din resurse proprii.

Pentru mai multe informatii si inregistrare: http://eu-china.org.cn/